autovit.ro

Cu Mikkelsen la spaghete prin Sibiu

Stateam fata in fata cu campionul IRC la MAX in Sibiu, restaurant renumit pentru calitatea mancarii dar si pentru design-ul placut si foarte cosy. Chelnerii deja se obisnuisera cu clientela imbracata in tricouri pline de sponsori, cu pasiunea pentru paste a sportivilor, cu discutiile interminabile despre cutare stanga 4 inchide in dreapta 3- pe cocoasa. Toata lumea se simtea bine, Jean-Pierre Nicolas degusta o sticla de vin rosu impreuna cu Sorin Itu si il intreba despre pilotii romani, iar in salonul doi, unul dintre acestia, ridicat pe varfuri, se straduia din rasputeri de ceva vreme sa potriveasca limbile ceasului cu cuc de pe perete la ora exacta a Sibiului.
Andreas mi s-a destainuit inca de la inceput. Ii placea Sibiul, ar dori sa-si faca o cabana undeva pe la Talmaciu 2. I se paruse atmosfera de pe valea Oltului foarte romantica si se gandea sa o denumeasca „Uzun Arac Holyday’s”, crezand, probabil, ca este vorba de vreo traditie locala in dialect dacic. Traseul raliului il fascina, evident, la fel ca si sinuozitatea frumoaselor romance pe care le-a intalnit inca de cand a venit.
Vorbea mult si era vadit impresionat de tot ce intalnise.
Inca de la aeroport totul mersese bine. Hostesele pe tocuri de 14 cm vorbeau fiecare cel putin 3 limbi straine, shuttle-urile oficiale pana la hotel erau Mercedes clasa S, BMW seria 7 sau, pentru excentrici, Dacia Logan diesel fara clima si servo directie, un reminder ca traseul raliului este unul foarte dur! Berti Panaiot se mutase, practic in aeroport, unde intampina lumea cu zambetul pe buze si-i gratula, dupa nationalitate cu cate un hotarat „tipule” precedat de welcome, willkomen, bienvenue, sau isten hozott.
Orasul era in sarbatoare, zeci de mii de fani venisera de peste mari si tari sa-i sustina pe tenorii IRC-ului dar si pe matadorii locali care aveau sansa sa se confrunte cu acestia.
De la anuntul primirii in campionat a etapei sibiene totul mersese perfect in tara, se crease o exemplara sinergie in jurul evenimentului, lumea se inghesuise din prima clipa sa puna umarul. Telefonul lui Sorin suna non-stop si, practic, el doar dirija echipele de binevoitori care faceau toata treaba singuri. Jean Pierre Nicolas era siderat de coeziunea asta a unui popor despre care el auzise altceva. Domnii Mazilu si Olaru, asezati undeva la o masa mica, modesta, trecusera de la traditionalul skanderberg la mult mai convivialul bruderschaft si degustau tuica din Ardeal.
FRAS-ul fusese printre cele mai saritoare entitati, punand la dispozitie cu entuziasm cronometre si arbitri, ACR-ul tinuse exemplar legaturile externe, mass-media centrala trimisese cozi intregi de care de reportaj si filmau literalmente tot ce misca, iar padurarii de la ocoalele silvice isi dadusera mana cu functionarii de la Consiliul Judetean pentru a reface exemplar drumurile. Chiar si cluburile locale de moto-cross se angajasera sa umble doar pe jos in w-end-ul cursei sau sa se duca la pescuit in judetele limitrofe.
O echipa numeroasa de jandarmi fusese trimisa la trei etape externe pentru a intelege mai bine acest sport, insa la intoarcere, pe aeroport, in bagaje li se gasisera magneti cu FC Barcelona si AC Milan, semn ca lupta e, totusi, pierduta pe acest plan. Nu-i nimic, raman miile de voluntari, care fusesera instruiti in tehnici de persuadare pozitiva Reiki si, pentru cazurile extreme, de Jiu-Jitsu.
Andreas vorbea non-stop, entuziasmul fara margine il tinuse deoparte chiar si de spaghetele care se racisera, iar eu ajunsesem sa ma intreb daca nu ar trebui propus pentru un titlu onorific de ambasador al Romaniei in tara lui natala. Un soi de Francois Delecour mai tanar.
Eram atat de fericit ca totul mersese bine, ca romanii intelesesera din prima ca acesta este cel mai important eveniment de motorsport din Romania moderna, ca este o ocazie de aur de a promova tarisoara noastra-cuibusor de motorsport, ca reactionasera asa pozitiv si lasasera la o parte orgoliile si lupta de clasa, loviturile sub centura si barfitul pe la colt, ca pe nimeni nu interesa de capra vecinului, incat m-am trezit cu un amplu zambet pe buze.

Mai erau 7 luni pana la raliul Sibiului 2012, dar acum ca am revenit la viata reala dar nu am apucat sa-mi beau cafeaua, va rog eu, nu ma dezamagiti!

2 Comentarii

  1. Tudor

    Senzational articolul Edy! Imi pare bine sa te citesc atunci cand scrii in toane bune si presari materialele cu umor.
    P.S. Da’ de conu’ Jean Todt care fuse’ pe la Romania si dadu’ mana cu paznicii ca nu-l primise Boc cel mic si Traian Marineru’ nu zici nimic?

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne gasesti pe:
Ai intrebari?

Acceseaza sectiunea Ajutor

(031) 860 90 90 (de Luni pana Vineri intre
09:00 - 18:00)